EXCLUSIV | „Ai ceva personal cu mine?” Prunea și Daum s-au întâlnit în Antalya! Ce au discutat cei doi

Redactor:
Andrei Pal
EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Prunea, unul dintre componenții Generației de aur și candidat la alegerile FRF din primăvară, a dezvăluit, la ProSport LIVE, o discuție pe care a avut-o cu fostul selecționer, Christoph Daum, care credea că fostul portar are ceva personal împotriva sa. Cei doi s-au întâlnit în Antalya.

„S-au cheltuit două milioane de euro cu Daum. Contractul său, al staff-ului, taxele… Cluburile cu Liga 1 au boicotat numirea lui Daum în acel CEx. M-am întâlnit cu el, o persoană agreabilă, și am vorbit. Eram în Antalya. M-a întrebat dacă am ceva cu el, că nu l-am vrut ca selecționer, i-am spus că nu, dar am ceva legat de modul în care îți faci meseria. Asta e părerea mea. Știam ce știam.

Iar, numirea lui… A fost urât să-l aduci în acele condiții. Ai pus presiune din primul moment. Păi, el a mai discutat cu o Federație, cea din Croația, și Davor Suker și-a dat seama după zece minute cu cine discută, că e ceva în neregulă. Și Suker a zis : îți dau atât! Adică a oferit o sumă pe care Daum să o refuze…Atunci, el l-a găsit pe Burleanu și gata, hai să dăm drumul la treabă!

A fost o problemă și la semnarea contractului. Dacă nu se făcea în ziua aia, când a fost Comitetul Executiv, se plăteau daune. Dacă nu se făcea din cauza lu Daum, Federația primea o sumă, dacă era invers, el lua niște bani. Și au făcut totul rapid și s-a întâmplat ce s-a întâmplat…”, a spus Florin Prunea la ProSport LIVE.

Christoph Daum a fost numit selecționer al echipei naționale a României în vara lui 2016 și a plecat la mijlocul lui 2017. Cu Daum la cârmă, naționala a ratat calificarea la CM 2018, obiectiv stabilit la începutul mandatului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×